”Unele fete între nouă și paisprezece ani își dezvăluie în fața unor peregrini fascinați, de două sau mai multe ori mai în vârstă decât ele, adevărata lor natură, care nu este umană, ci nimfică (adică demoniacă). Îmi propun să le spun ”nimfete” acestor ființe alese.”

”Există două feluri de memorie vizuală: primul, când recompui îndemânatic, cu ochii deschiși, o imagine în laboratorul minții (și atunci o văd pe Annabel în termeni generali, cum ar fi: ”piele de culoarea mierii”, ”brațele subțiri”, ”păr castaniu, tunsoare băiețească”, ”gene lungi”, ”gură mare, ispititoare”); al doilea, când evoci dintr-o dată, cu ochii închiși, pe ecranul interior al pleoapelor, replica obiectivă, perfect vizualizată, a chipului îndrăgit, fantomă minusculă în culori naturale (așa o văd eu pe Lolita).”