Pagini

Friday 2 August 2013

Italia, San Benedetto del Tronto

 Postez atât de târziu niște poze la care țin foarte mult și de care sunt legată emoțional, cu dorința de a-mi face un obicei în a împărtăși cu voi experiențele mele puține de viață. 

Prima postare cu acest rol conține poze făcute în verile 2009-2012, în Italia, în minunatul orășel, San Benedetto del Tronto. Acest oraș mi-a oferit priveliști de nota 10 și mi-a piperat un pic imaginația, purtându-mă pe bulevardele sale pline de turiști, pe care altădată s-a făcut istorie, îndemnându-te să meditezi la frumusețile naturii și omenirii. Magazinele, ticsite cu suveniruri și marfă numai bună de împachetat și de luat acasă, oferă umbră numeroșilor artiști stradali ce îți încântă ochiul curios cu un spectacol formidabil; portul îți spune povestea unuia din cele mai prospere locuri ale Italiei în domeniul pescăriei, și totodată îți lasă libertatea de a admira expoziția de sculpturi.

Statuetele din centrul orașului sunt ”catchy”, uimindu-mă prin simplitate și amplasare.







Plajele sunt curate, primitoare și fierbinți (la propriu!), iar majoritatea localnicilor își petrec mare parte din timp acolo. 



 Portul este locul de muncă al unora și spațiul de relaxare al altora.







































Sărbătoarea Madonna Della Marina constă în adunarea tuturor bărcilor de pescuit și a localnicilor pentru a aduce un omagiu ”Madonnei” ce protejează pescarii și orașul de marea Adriatică. Acesta este o tradiție ce se respectă an de an, în ultima duminică a lunii iulie, și constă în aruncarea în mare a unor coroane de flori și încheierea zilei cu focuri de articifii.



















No comments:

Post a Comment