Natural Born Killers

Am să încerc să reproduc analiza făcută de unul dintre profesorii mei pe care îi îndrăgesc despre filmul Natural Born Killers, la unul din seminariile la care regret sincer că nu pot ajunge mereu.

După vizionarea acestui film, în facultate, am început să discutăm liber despre personalitățile întâlnite și despre tema filmului. Știam oarecum că este un film psihologic, dar nu avusesem niciodată curajul să mă uit până la sfârșit. Abia la final am descoperit imaginea de ansamblu (la fel mi s-a întâmplat și cu ”Nuntă în cer” - Eliade) care a dat un sens tuturor evenimentelor...

Domnul profesor Dîrțu spunea așa: ”este un film dur!”. Superb! Oricât m-aș fi chinuit, analiza unui film nu mi-ar fi ieșit niciodată, și în orice caz, nu mi-ar fi ieșit atât de bine și atât de simplă! Tocmai de aceea îl apreciez pe domnul profesor!
”Filmul acesta pune o întrebare simplă: Ce fel de oameni suntem?” Chiar din secvențele vizionate se dădea un răspuns, și anume că oamenii sunt niște animale. Chestia asta o știam, teoretic, doar că niciodată nu m-am gândit la ea. Adică, noi chiar nu ne deosebim cu nimic de animale? Răspuns: NU! Aș adăuga, chiar, vorbele unei cunoștințe cu cap, care spunea că cea mai mare jignire pe care o poți aduce unui animal este să-i spui: ”OMULE!”.

Mickey și Mallory sunt două personaje ce se cunosc întâmplător, se plac, și hotărăsc să fugă împreună. Dar tatăl lui Mallory îl acuză pe Mickey de furt (îi ia mașina), și îl bagă în pușcărie. Când Mallory se plânge că tatăl ei o violează și o bate, iubitul său hotărăște să evadeze și să-și salveze sufletul pereche. Până aici totul este clar și limpede. Mallory este o fată maltratată încă din copilărie de către tată, în timp ce mama ei nu a luat niciodată nicio măsură. Când Mickey vine să își ia iubita este împiedicat de părintele acestuia, drept urmare amândoi îl îneacă în acvariul cu pești, iar pe mama acesteia o leagă de pat și îi dau foc.

Treptat, ei devin asasini în serie, și nu văd acest lucru ca pe ceva rău, ba dimpotriva, ei sunt de părere că lumea este plină de oameni ce merită să moară. Se căsătoresc pe un pod, Mickey fiind cel ce oficiază ceremonia (prin puterea investită în mine, ca dumnezeu al lumii mele...) și în drumul lor continuă să omoare, devenind cel mai celebru cuplu, mass-media promovându-i ca pe un exemplu. Oamenii obișnuiți au nevoie de alți oameni care să-și verse sângele, cum și în Antichitate decapitările sau alte pedepse la moarte erau desfășurate în văzul tuturor, iar prin setea aceasta de a vedea răul, EI au crescut monștri, pe care mai târziu, alți monștri, respectiv polițiștii și gardienii de la penitenciar, încearcă să îi țină în frâu.

Am spus că polițiștii și gardienii sunt de asemenea monștri deoarece nu se observă nicio diferență între deținuți și oamenii legii, nici ca înfățișare (în film fiind vorba), nici în comportament (un polițist omoară o prostituată). Pe scurt, cam tot ce se poate observa în film este caracterul hidos al omului.

Singurul om care reprezintă viața este indianul, care deși a văzut demonul din cei doi, Mallory și Mickey, i-a adăpostit, i-a hrănit când aveau nevoie de ajutorul cuiva. Secvența aceasta a fost cea mai frumoasă din toate! Indianul respectiv a spus o poveste despre o femeie ce a găsit un șarpe înghețat, pe care l-a luat în casă și l-a îngrijit. După ce acesta și-a revenit, a mușcat-o pe femeie. Aceasta l-a întrebat de ce a făcut asta, iar răspunsul a fost: ”tu știai că sunt un șarpe”. El a mângâiat la un moment dat șarpele de care toți se temeau și l-a trimis în lume să fie ȘARPE (am repetat de cam multe ori). Trezindu-se dintr-un coșmar, Mickey îl ucide pe indian, lucru pe care îl regretă, singurul lucru pe care îl regretă. Mallory atunci spune că a ucis VIAȚA! Sociopații nu au recunoștință, dar după cum spunea și psihiatrul sau psihologul penitenciarului, Mickey și Mallory știu diferența dintre bine și rău, doar că nu le lasă.

Interviul pe care Mickey îl dă în pușcărie scoate la suprafață esența filmului, savoarea filmului psihologic. El spune că oamenii sunt niște lupi. ”Lupul e lup - el nu știe că e lup”. Ei vânează iepuri. ”Eu sunt iepurele și ucid pe toți ceilalți.” Singurul regret al său a fost că a ucis indianul, singura persoană care a văzut demonul, și care l-a mângâiat. În film, de fapt, indianul nu se apropiase de Mickey, în schimb a mângâiat șarpele!!

”M-am născut criminal pentru că am crescut într-o casă care respira violență.”