Pelerinaj în Sudul Bacăului

Cum am promis, azi voi mai povesti o zi din viața mea, care m-a format spiritual și care este plină de povești culese din sudul Bacăului, și de imagini frumoase.

În ultimii ani am cunoscut persoane extraordinare care mă formează permanent, dintre care și pe mama prietenului meu, pe doamna Lili. Știindu-mă că m-am tot plâns în ultimul timp de foarte multe lucruri și că nu mai simt că am putere să continui ceea ce am început, mi-a propus să merg într-un pelerinaj de o zi, organizat de Părintele Lucian-Florin de la Parohia Sf. Vasile, Iași, în Sudul Bacăului. Nu știam cu exactitate ce voi vedea și cum va fi, dar am acceptat fără să mă gândesc prea mult, cu gândul că puțină detașare de viața lumească și o zi de meditație mi-ar prinde bine, și chiar aș putea să mă lămuresc în anumite privințe. 

Așa că am început călătoria dis-de-dimineață, și am pornit spre Episcopia Romanului. 

La Episcopia Romanului nu era începută slujba, așa că nu am stat foarte mult. Ne-a povestit unul din preoții care slujesc acolo despre istoria pe scurt a Episcopiei și a făcut chiar și glumițe. Nu îmi amintesc numele lui, în schimb am reținut că această eparhie nu se știe când a fost înființată sau de către cine, dar că are în jur de 600 de ani, în condițiile în care Romanul are 800 de ani. Totodată, episcopul are 100 de ani fără 4 luni și jumătate! 

”În data de 13 septembrie 2009, la sărbătoarea Înainteprăznuirii Înălțării Sfintei Cruci, în Catedrala Arhiepiscopală, s-a dat citire Tomusului Patriarhal, prin care s-a arătat hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și s-a făcut cunoscut tuturor clericilor și credincioșilor înălțarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie, cu titlul de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, ridicarea Preasfințitului Părinte Efitmie la demnitatea de Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, precum și promovarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul la rangul de episcop-vicar, cu titlul de Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.” (www.epr.ro) 

Următoarea oprire a fost la Mănăstirea Giurgeni, din Valea Ursului, la 28 de km de Roman, cunoscută pentru icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului. Drumul a fost relativ lung și greoi, autocarul fiind mare și incomod de condus pe drumurile înguste și deteriorate, dar am ajuns în timp pentru Sfânta Liturghie. După slujbă părintele stareț ne-a vorbit despre mănăstire și ne-a invitat la masă. Ne-a spus că mănăstirea datează de prin secolul al XVIII-lea și a fost restaurată și făcută schit de maici, apoi mănăstire de maici. La jumătatea secolului al XIX-lea clădirile din lemn s-au derâmat și au fost înlocuite cu unele din cărămidă și piatră, iar în 1959 a fost închisă de către regimul comunist. Odată cu desființarea comunismului s-a redat și biserica rămasă în picioare spre închinăciune și a fost făcută mănăstire pentru călugări. În momentul actual sunt doar 11 persoane care locuiesc la mănăstire, dintre care 3 sunt preoți. 

Cât despre icoana Făcătoare de minuni, atașez un paragraf din Ziarul Ceahlău:

”Se spune că pe icoana deja pictată, prin voie dumnezeiască, au apărut peste noapte al treilea ochi si a doua gură.  Sfântul Odor de la Mânăstirea Giurgeni, una din vestitele Icoane Făcătoare de Minuni ale României, cunoscută sub mai multe titulaturi: “Icoana Maicii Domnului de la Giurgeni”, “Icoana Maicii Domnului cu trei ochi”, “Icoana Maicii Domnului cu trei ochi şi două guri” sau “Icoana Maicii Domnului cu cinci ochi şi două guri”  Toate aceste denumiri se referă, de fapt, la o Icoană a Maicii Domnului ferecată în argint, de tipul Călăuzitoarea, sau Hodigitria, în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îl ţine pe Mântuitorul Hristos pe mâna dreaptă sau stângă, aratând spre El, ca fiind călăuza spre Dumnezeu şi spre mântuire.”

 

Am continuat drumul spre mănăstirea Sf. Sava din Berzunți, loc unde am fost fascinată atât de liniștea locului, cât și de voioșia și hazul părintelui stareț Arsenie. Ne-a prezentat mănăstirea, unde el este de 24 de ani, si unde a construit mai tot ce vedeam cu ochii, plus alte mănăstiri din împrejurimi și o biserică într-un sat de rromi din apropiere. Ne-a spus ce viață grea a dus mama sa, care este înmormântată în curtea mănăstirii și ne-a învățat să deschidem ochii sufletului pentru a primi pe Dumnezeu. I-ar fi plăcut să rămânem peste noapte, și la fel și nouă, dar a trebuit să plecăm, cu părere de rău. Sper să mă întorc la părintele Arsenie cât de curând!

La mănăstirea Bogdana am auzit pentru prima oară un grup de maici cântând. A fost atât de frumos că aș fi vrut să iar cântecul cu mine peste tot. Aici am aflat povestea părintelui Isaia, un părinte călugăr care, după ce mănăstirea a fost închisă de către comuniști, s-a reîntors și a reorganizat lucrurile și a repus pe picioare toată mănăstirea, dar din mănăstire de călugări, a ajuns să fie de maici. Pe timpul comunismului acest părinte a slujit pe ascuns, a fost amenințat de către autorități, și a trebuit să găsească soluții cum să refacă mănăstirea care a fost odată, dacă statul interzice acest lucru. Căldura din vocea maicii când vorbea despre părintele spunea mai multe despre acest mare om decât orice alt cuvânt. Maica ghid ne povestea că părintele nu a vrut sa plece niciodată la Ierusalim, spunând că dacă în lipsa lui, cineva îl va căuta și nu îl va găsi, îi va părea mai rău decât că a văzut Ierusalimul. Să fie doar o simplă întâmplare că părintele a murit în ziua Intrării Domnului în Ierusalim?

Dacă doriți mai multe informații despre părintele Isaia Țugurlan, găsiți în ziarul Lumina.

Tot la Bogdana am văzut mormântul părintelui Nicodim Manea, care după moartea sa, în poza de pe cruce a apărut în mod misterios o aureolă galbenă în jurul capului acestuia.

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe acești sfinți părinți!

La Borzești am avut parte de o surpriză, nu doar faptul că ne-am reîntâlnit cu poveștile pe care le auzeam în copilărie, sau că am dat peste o nuntă, dar pentru că ghidul nostru de la muzeul din Borzești, din curtea Bisericii din Borzești ne-a amuzat copios. Cât am așteptat ca să se termine nunta, am vizitat muzeul. Ghidul, un om mărunțel, ne-a spus atât de multe date despre Ștefan cel Mare și Sfânt, în atât de multe părți, dar cu așa un haz, încât nimeni nu a plecat fără nicio informație.

În rest, Biserica este făcută de Ștefan în memoria prietenului său, Mitruț, omorât de tătari, și a avut și rol de apărare, având zidurile groase de 1,5 metri, geamuri mici și înguste. Restul poveștii este pe ultima fotografie!


Aștept și pozele făcute de fotograf, și am să postez din ele zilele viitoare!