Crucea lui Ferentz, Iași

 

O zi frumoasă de povestit! Și cum nu am mai postat nimic de mult, mă gândeam să împărtășesc mai multe pe acest blog. Așa că încep cu istorioara Crucii lui Ferentz din cartierul Nicolina, Iași. 

Deși am trecut de multe ori pe lângă ea și nu i-am dat importanță, și sincer, nu mă învinovățeam din această cauză, pentru că nu o observam niciodată, aflându-se într-o zonă neîngrijită, mereu în construcții și plină de praf, când Emi m-a întrebat dacă am fost vreodată la Crucea lui Ferentz mi-am dorit mult sa merg să văd și să aflu povestea acelui loc. Cred că foarte mulți ieșeni sau studenți aflați în oraș de ceva timp nu știu ce s-a întâmplat acolo, cum nici eu nu aveam nicio idee. Așa că, foarte curioasă am început să-l bombardez pe ”ghidul” meu cu întrebări.

Mi-a spus că în acolo este o groapă comună, unde au fost îngropați soldații din nu știu ce război. Nu știa nici el prea multe, sau cel puțin nu am reținut eu prea multe, dar când am ajuns la fața locului am simțit fiorul morții, deși era o zi frumoasă, călduroasă, de primăvară. Crucea, sau ce a mai rămas din ea, se află pe un dâmbuleț de pe malul sudic al râului Nicolina, în apropierea Bisericii Catolice. Împrejurimile sunt neîngrijite  și nu inspiră prea multă încredere, dar m-am simțit în siguranță știind că mă aflu în mijlocul civilizației. Iarba mare, crescută de jur împrejurul monumentului abondonat ascundea vietăți ce mie, personal, nu îmi plac de fel.

Când am ajuns acasă, am căutat informații despre istoria acestei cruci și am aflat că datează de prin secolul al XVII-lea, mult mai devreme decât mă așteptam. Se relatează că în timpul războiului turco-austriac, izbucnit în 1716, austriecii au vrut să își mărească teritoriile și cum ocupaseră deja Bucureștiul, au trimis o oaste condusă de căpitanul belgian François (Ferentz) Ernaut să ocupe și Moldova, condusă de Mihai Racoviță. Acesta din urmă, neavând armată, s-a retras cu o mână de oameni credincioși la Mănăstirea Cetuțuia, așteptând sosirea trupelor inamice. Văzându-se înconjurați, moldoveni au început să bată clopotele, chemându-i pe tătari în ajutor, lucru care de altfel s-a și întâmplat, iar cei 800 de soldați ai lui Ferentz au fost nevoiți să se retragă în pădurile Hlincei. Gerul iernii a nimicit ceea ce tătarii sau moldovenii nu au reușit, iar domnitorul l-a dat pe căpitanul austriecilor pe mâna lui Ali Agca care l-a decapitat în fața Porții de la Curtea Domnească, "ca să iee pildă și alții să nu mai vie la Moldova". (A. Amiras) Trupul căpitanului a rămas acolo timp de câteva zile ca pildă și pentru alții.

Într-un document dat de către domnul Mihai Racoviță la 10 ianuarie 1717 pentru a se acorda scutiri de dări Mănăstirii Cetățuia se notează că: "Frință căpitanul au venit cu nemții și cu cătane ca să ne ia pe noi, precum au luat pe domnul muntean de la scaunul din București... și ne-au lovit joi, la 8 ceasuri din zi. Și lovindu-ne fără veste în curte cu război, apărându-ne, am mers la mănăstire la Cetățuia. Și în mănăstire, înconjurându-ne, ne-au bătut. Și tâmplându-se și o seamă de tătari la sfânta mănăstire la Aron-Vodă, au venit și ei întru ajutor și am ieșit și noi din mănăstire și dând război nemților... i-am înfrânt și o samă dintre ei însăși au căzut la robie, iar o samă au pierit la război. Peste trupurile acelor pieriți s-au făcut movilă... în care movilă este Frință căpitanul cu alte trupuri.

Pe cruce se află o inscripție în slavonă. Unul din brațele crucii este rupt.

Am folosit un rezumat al site-ului wikipedia și citate pentru a reda cât mai fidel posibil. 

Oare câte astfel de monumente ascund așa o poveste frumoasă și noi habar nu avem? Crucea lui Ferentz a fost luată în evidență de autorități pentru a se îngriji și a se păstra istoria vie cât încă mai avem monumentul, dar nu s-au luat măsuri, iar verile, acolo, pe movilă, se fac grătare și lumea stă la bronzat. Trist, nu?